Munții canadieni – 3,14 motive ca să faci un efort să vii la capătul lumii

10486468_958109934214670_8649163493390282364_n

Nume Prenume: : Gabi Sofia Conac
Job: angajată în cadrul unei Agenții de Marketing
În Calgary de 2 ani.

Am atâtea gânduri și impresii legate de aceste locuri încât îmi e foarte greu sa le exprim intr-un top cu 10 argumente. Am zis să fie numărul lui Pi. Din puținele mele cunoștințe de matematică știu că cică ar fi infinit. Apoi – iată:

Calgary e un oraș relativ nou, stabilit la vreo 100 de kilometri de Munții Stâncoși. A fost inițial un sat de fermieri care a cunoscut o creștere economică considerabilă prin anii ’60, după ce localnicii au descoperit uriașe zăcăminte de petrol. Lumea încă se bucură de ele, iar orașul trece și în prezent printr-o ascensiune economică și culturală considerabilă.

602926_10151953308818534_823036986_n

Daca sunteți în căutare de muzee, istorie și arhitectură, cred că ar trebui să vă reconsiderați alegerea și să optați pentru coasta de est. În Calgary se vine pentru natura.

10455865_10152621107728534_8852048308195535401_n

Dupa cum am zis, la doar 45 de minute de condus, descoperi cea mai frumoasă priveliște naturală – Munții Stâncoși. Din partea canadiană sunt absolut diferiți de orice priveliște montană de care v-ați bucurat până acum, jur!

10574352_958091307549866_5983694199394788443_n (1)

Pentru mine au fost una dintre cele mai frumoase revelații ale vieții mele. Nu am să încerc să îi descriu în cuvinte, pentru că e imposibil, dar ce pot să vă spun e ca în Parcul National Banff o să găsiți 3 dintre cele mai celebre lacuri din Canada – Louise, Moraine si Miniwanka. Din cauza anumitor zăcăminte, nuanța apei este absolut ireală.

IMG_20140818_133124

IMG_20140818_161509

Daca mergeți pe timp de vară, vă recomand o călătorie cu barca pe lacul meu preferat – Moraine.

1371302_10151965741758534_415418445_n

Iarna puteți să vă bucurați de sculpturile de gheață de la Louise și patinaj pe lac. Merită să încercați și gondola care o să vă ridice la vreo 3.000 de metri înălțime – priveliștea e absolut fantastică. Iarna puteți încerca un tur cu elicopterul, schiuri, sledding sau cea mai frumoasă experiență pe care eu una am trait-o vreodată – săniile trase de câini.

Unul dintre cele mai importante evenimente “culturale” este vestitul Calgary Stampede. O să vă zic sincer că am fost anul trecut și am încercat să intru în esența acestui eveniment, dar nu am reușit. Eu nu sunt o fană a întrecerilor sportive dintre cowboy și a junk food-ului excesiv.

10409477_10152636318963534_2728393447805271442_n

Viața de noapte din Calgary nu este tocmai pe gusturile mele. Cluburile sunt specifice “vestului sălbatic”, iar daca vreți să încercați o experiență locală – mergeți la Cowboys, un loc în care eu nu m-am aventurat să calc. Mai pe scurt, toată distracția se cam rezumă la puburi specifice locului și home-parties. Cu siguranță trebuie să mergeți la un meci de hockey al echipei locale – Calgary Flames.

Din Calgary o să reveniți cu o sumedenie de poze și impresii pentru o viață întreagă, vă promit. In rest, evident că e ok sa mergeți acasă cu niște magneți tematici cu cerbi, maple syrup și un tricou cu Calgary Flames.

1173589_10152430857013534_7247468128219581969_n

Deși nu e un epicentru global al shoppingului, în Calgary se regăsesc mai toți retailerii la Chinook Mall, inclusiv și primul Nordstrom deschis în Canada. La fel, Holt Renfrew – retailerul local de lux unde o să găsiți branduri high end. Pentru o experiență mai hip, încercați zona Inglewood – e o experiență de shopping și eatery mai prietenoasă pentru pietoni și mai europenizată.

1174436_10151886194263534_122187940_n

Pentru că populația orașului s-a cam dublat în ultimii ani, scena gastronomică a crescut considerabil cu multe restaurante absolut fantastice și localuri etnice. De la oysters, steakuri, până la mâncare jamaicană – găsești orice pe placul tau. Localul meu preferat este Cassis Bistro – un restaurant francez de nișă. Îl recomand pentru atmosferă fantastică și o mâncare delicioasă.

După o plimbare prin Eau Claire, pe malul râului Bow, vă recomand să mergeți pe insulă la River Cafe – acolo totul se rezumă la locație și atmosferă.

1208776_10151889189158534_875653246_n

Must try experience? Absolut orice experiență legată de Munții Stâncoși este un must try în Calgary.

IMG_20140817_235746

Nu fiți victimele unor stereotipuri legate de vreme. Vremea în Calgary nu e ca și cea din Montreal unde lumea se pomenește îngropată sub metri de zăpadă. Iarna e lungă, e adevărat, însă foarte ok. Aerul este uscat, iar la -10 ai o zona de confort mai bună decat la +5 în Moldova sau România. La fel, în timpul iernii, avem parte de vânturi numite Chinook, care încălzesc atmosfera și topesc totul în câteva ore sau zile. Dacă ești norocos, poți să prinzi o bucată de primavară în mijlocului lui ianuarie. Iar la +15 canadienii umblă în tricouri și șlapi.

10349004_10152538655143534_2096914682519466313_n