TRAVEL

Reminiscențe din Sao Miguel (Azore)

Au trecut vreo două zile de când ne-am întors din prima expediție Letmeflygirls care a fost pe insula Sao Miguel (Azore).

Despre călătorie voi scrie în următoarea perioadă mai multe detalii. Până atunci, vedeți care au fost impresiile fetelor.

Anna

”Frumusețea fiecarei zile este provocatoare și de multe ori este motivarea noastră de a nu ne opri din mersul frumos al vieții. Locurile în care putem să ne regăsim frumusețea şi plăcerea pitorescului sunt mii şi mii. Adesea mi-am propus să ajung acolo unde pentru alții pare imposibil, dar prin simplu fapt că îmi doresc să fiu unde știu ca o să-mi placă, a fost primul pas cu care m-am pornit la drum. Am ales sa merg cu câteva fete deosebite, prin locuri minunate, locuri pline de peisaje care mi-au rămas pictate nu doar în minte, dar și în inimă. Sao Miguel este locul în care aș reveni nelimitat. Aici totul e diferit, diferit de orice călătorie în care am mers până acum. Timpul a fost prietenos, valurile de ocean ne-a adus sunetul unei relaxări pătrunzătoare pana la inimă. Minunatele crescătorii de ceaiuri din care savurezi nu doar pentru că îți place ceaiul, ci pentru că simți aroma direct din aerul parfumat. Tradiții noi, case care poartă cele mai originale simboluri şi oameni care știu să zâmbească, știu să fie fericiți, pentru că esti cel mai aşteptat oaspete. Un loc minunat! Azore a devenit o energie a bucuriei, care sa născut în inima mea. Alege sa călătorești nu oricum, ci unde vei merge și o parte a locului va rămâne în inima ta.”

Natalia

”Pentru mine această călătorie a fost o descoperire, deoarece decizia de a pleca a fost mai mult o aventură și chiar și acum, scriind aceste rânduri am aceeași senzație de euforie ce nu m-a părăsit nicio clipă pe tot parcursul călătoriei. În continuare rămân de aceeași părere că pe localnicii de acolo nu-i poți uimi cu nimic in lume, deoarece dispun de o natură incredibl de frumoasă și o bucătărie delicioasă. Diana, ție un mulțumesc aparte pentru scopul nobil de a ajuta oamenii să cunoască locuri cu adevărat frumoase.”

Daniela

”Esențele tari se țin în sticluțe mici, sau cum în doar 5 zile, pe-o insulă în mijlocul oceanului, cu 11 fete necunoscute poți avea parte de atâtea senzații diferite, locuri de poveste lipsite de turiști, frumusețe la orice pas și o insulă atât de vie, verde, și surprinzătoare. Mulțumesc pentru râs nebun, povești de viață, ceai și ananas direct de la plantație, culori și amintiri pe-o viață înainte!”

Mariana

”O destinație despre care încă mult timp nu voi obosi să povestesc – asta pot spune despre Azore! Peisaje care iți taie respirația jur imprejur, sate cu căsuțe rupte din basme, lacuri, coline, cascade – toate astea în mijlocul Oceanului! O concentrație mai mare de minuni ale naturii pe o palmă relativ mică de pământ, nu cred că am mai văzut în altă parte. Destinația perfectă pentru iubitorii de natură.”

Urmează partea II