Sanie cu zurgălăi

Pe 23 decembrie, a avut loc prezentarea colecției de iarnă ”Sanie cu zurgălăi”. Este vorba despre rochii, genți, paltoane, veste, create de brandul Lorina. Este a doua prezentare la Chișinău a designerului de modă Lorina Bălteanu.

Toate hainele au fost create din stofe naturale, aduse din Franța, toate sunt hand-made, făcute în Moldova. La acest brand lucrează peste 130 femei din toate colțurile Moldovei. Așa ca, atunci când cumpărați hainele inedite de la Lorina, să știți, că susțineți financiar femeile din țară.

Rochiile Lorinei sunt un altfel de brand, o altfel de modă, au un mod special de a le purta și totodată îți impun un alt comportament, îți ridică prestanța.

Brandul este predestinat piețelor Europene și japoneze, dar și pieței din Moldova, pentru a le impregna femeilor noastre un alt stil.

Majoritatea rochiilor au aplicații de dantelă în tehnica frivolite, numită și dantela reginelor. Tehnica frivolite a ajuns la noi prin intermediul francezilor la sfârșitul secolului 19. Însăși Regina Maria a României și Regina Elisabeta se îndeletniceau cu această tehnică de realizare a dantelei.

De asemenea, câteva rochii, au aplicații de dantelă recuperată din sec. 19. Lorina mi-a zis că o recuperează și o pune înapoi, acolo unde îi este locul, pentru că poartă respect pentru tot ce s-a făcut cu mâna.

Perioada preferată a designerului este 1910, pentru că, crede ea, au fost ultimii ani de fericire a omenirii. Revoluția a schimbat lumea.

Întrebând-o pe Lorina cum i se pare stilul moldovencelor, mi-a zis: ”Stilul mă dărâmă! Femeile noastre sunt prea cuminți și prea dependende de părerea bărbaților, nu folosesc culori, iar asta e mare păcat, pentru că viața trece…”

Sfatul ei pentru femeile noastre este să înceteze să mai semene cu contabilele și să începem să îmbrăcăm dantelă (măcar și lenjerie), pentru a ne simți femei și pentru a ne reîntoarce istoria.

fotoroom-5024

fotoroom-5029

fotoroom-5032

fotoroom-5036

fotoroom-5041

fotoroom-5047

fotoroom-5051

fotoroom-5058

fotoroom-5061

fotoroom-5065

fotoroom-5069

fotoroom-5077

fotoroom-5081

fotoroom-5085

fotoroom-5090

fotoroom-5095

fotoroom-5096

fotoroom-5098

fotoroom-5099

fotoroom-5103

fotoroom-5104

fotoroom-5107

fotoroom-5108

fotoroom-5111

fotoroom-5114

fotoroom-5115

fotoroom-5117

fotoroom-5120

fotoroom-5123

fotoroom-5125

fotoroom-5130

fotoroom-5136

fotoroom-5144

fotoroom-5150

fotoroom-5151

fotoroom-5154

fotoroom-5158

fotoroom-5163

fotoroom-5165

fotoroom-5009