Airplanes in my stomach

Fluturi în Casablanca

De mică țin minte cum în fiecare an, de Paște se difuza la televizor filmul despre viața lui Isus. Adoram scena în care acesta împărțea acele turte crocante cu oamenii săraci.

Uite anume aici, în cel mai mare oraș din Maroc – Casablanca, am vizitat un bazar autentic într-un cartier mic și simplu. Un loc neatins de piciorul modernismului, unde tradiția și cultura sunt păstrate de mai bine de 2000 de ani, unde am mâncat probabil cea mai gustoasa pâine de pînă acum. Aveam impresia ca manînc pita lui Isus, cu ceapă sau cartofi, cu multe mirodenii sau pur și simplu din făina de porumb. Aceste turte erau coapte direct acolo în piață de către femei și vândute de bărbații ori feciorii acestora – un fel de afacere de familie.

Această piață a lor m-a teleportat cumva în copilărie, aici am văzut bătrînica care vindea legături de verdeață, bătrânul cu cartofi și zarzavaturi ori bărbatul care își vindea trecutul pe o bucată de pânză de culoarea cerului ploios, întinsa direct pe pămînt, cu câte o pereche de pantofi, un vechi radiou sau o carte ruginie, ținută probabil de prea multe mâini…

Plimbându-mi privirea peste rufele atîrnate în coridoarele lungi și înguste ce uneau casele între ele, urmărind jocul cu mingea care probabil a fost bătută de câteva generații de copii, mi-a atras atenția o mică tarabă ce avea 2 mari castroane cu supă de melci – un gen de “street food” local, pentru că este o gustare mereu rapidă și accesibilă oricărui buzunar.

De masă s-au apropiat doi copii – o fetiță de vreo 9-10 ani și un băiețel de vreo 5-6, presupun că sunt soră și frate. În timp ce vânzătorul turna cu polonicul melcii într-un vas de ceramică alb cu flori mici și albastre, cei doi urmăreau fiecare gest ținîndu-și degetele tremurînde la gură de parcă nu mai aveau răbdare sa guste din carnea gelatinoasă.

I-am văzut atît de mici în fața acestui bărbat care părea că le oferă cel mai scump și dorit deliciu pentru un copil, de parcă ar fi turnat caramele colorate despre care auzeai doar în basme. După ce a plătit, cu mișcări lacome fetița a luat o scobitoare și în timp ce scotea cu grijă carnea din primul melc privea acest proces ca o minune, ca un om scăpat din deșert ce a dat de apă, ca un bebeluș flamând când vede sânul mamei, si a dus carnea la gura celui mic așa cum ar face pasărea cu puiii săi. Abia după, a luat cu ambele mâini farfurioară râvnită ca în sfârșit să guste și ea din bulionul cald. Au fost 2 secunde de plăcere, un moment de glorie aproape… a închis ochii sorbind avid din lichidul întunecat.

A fost o scenă în care tot bazarul cu gălăgia și forfota sa a încremenit. Vedeam doar doi copii trăind o clipă de fericire, un moment numai al lor, într-o lume în care nu există războaie, nu există Dumnezeul meu sau al tău, nu există sărăci și bogați, erau doar ei și porțelanul cu supa de melci.

P.S. Am aflat mai tîrziu că în tradiția musulmană bărbații, de la cel mai mic, sunt serviți mereu primii, pe când femeile abia după.

P.P.S. Fiind absorbită de puritatea acelor doi copii nu am îndrăznit să-mi scot telefonul să le fac o poză și nu regret acest lucru.

Caterina